marți, 15 noiembrie 2011

EXPLOZIA STELARA

Este o metoda de stimulare a creativitatii, o modalitate de relaxare a copiilor si se bazeaza pe formularea de intrebari pentru rezolvarea de probleme si de noi descoperiri. Incepe din centrul conceptului si se imprastie in afara, cu intrebari la fel ca o explozie stelara.
Obiective: Formularea de intrebari si realizarea de conexiuni intre ideile descoperite de copii in grup prin ineractiune si individual, pentru rezolvarea unei probleme.
Descrierea metodei: Copiii asezati in semicerc propun problema de rezolvat - pe steaua mare se scrie sau se deseneaza ideea centrala. Pe cele cinci stelute mai mici se scriu intrebarile: Ce? Cine? Unde? De ce? Cand?, iar cinci copii din grupa extrag cate o intrebare. Fiecare copil isi alege cate 3-4 colegi cu care se organizeaza in grupe. Grupurile colaboreaza in elaborarea intrebarilor.. La expirarea timpului copiii revin in semicerc in jurul stelei mari si comunica intrebarile elaborate. Copiii celorlalte grupuri raspund la intrebari. Se apreciaza intrebarile copiilor , efortul acestora de a le elabora precum si modul de colaborare si interactiune.
Exemplu:
Domeniul Limba si comunicare: “Bondarul lenes” de E. Farago
Obiectivul: Exersarea capacitatii de a alcatui propozitii interogative pe baza poeziei
Mijloace de invatamant: stelutele, tablou reprezentand bondarul si furnica
1. Se recita poezia cu intreaga gupa de copii (sau pe roluri cu doi copii).

Bondarul leneş
de Elena Farago

O furnică mititică,
Cât un grăuncior de mei,
Duce-n spate o greutate,
De trei ori cât boiul ei.

Pe cărare-n jale mare
Plânge un bondar ciapcin:

- Mor de foame
Şi n-am poame
Şi-aş munci
Dar n-am stăpân!...

- Hai şi-mi cară din povară
Şi sunt gata să-ţi plătesc.
- Cum n-aş merge! Dar pe lege
Jur că nu pot să muncesc!...

- Vai de tine! Ce ruşine
Leneşule cerşetor,
Nici de milă, nici de silă
Nu ţi-aş da un ajutor!..
2. Se extrag stelutele cu cele cinci intrebari de catre copii
3. Copiii formuleaza intrebarile in grupurile din care fac parte.
4. La un semnal (un zumzait), fiecare grup comunica intrebarea formulata si o adreseaza celorlalte grupuri.
- Ce?- Plange; Cara;
- Cine? – Bondarul; Furnica;
- Unde? – Pe carare …
- Cand? – Intr-o zi de vara…
- De ce? – Bondarul palnge de foame…; Furnica cara boabe-n musuroi…;
5. Se apreciaza activitatea grupurilor si raspunsurile cele mai interesante.
• Scopul metodei este de a obtine cat mai multe intrebari si astfel cat mai multe conexiuni intre concepte; Stimuleaza crearea de intrebari la intrebari si dezvolta constructia de idei pe idei;
Importanta metodelor interactive de grup:
• Metodele interactive de grup imbraca forma unor jocuri cu reguli, jocuri de invatare, de cooperare, distractive si actioneaza direct asupra modului de gandire si manifestare a copiilor;
• Prin utilizarea acestor metode, copii invata sa rezolve probleme cu care se confrunta, sa ia decizii in grup si sa aplaneze conflictele;
• Situatiile de invatare rezolvate prin metode interactive de grup dezvolta gandirea democratica, prin exersarea gandirii critice, gasesc solutii, aduc argumente, dau sfaturi (invata sa condamne comportamente nu persoana);
• Performantele obtinute sunt percepute de copii si-i responsabilizeza pentru sarcinile viitoare;
• Grupul se implica in rezolvarea sarcinilor, si intelege sa nu-si marginalizeze partenerii, sa aiba rabdare, sa se tolereze reciproc;
• Stilul didactic al dascalului va fi adaptat in functie de fiecare tip de copil: timid, agresiv, pesimist, nerabdator, pentru fiecare gasind gestul , mimica, sfatul , orientarea, lauda, aprecierea potrivita.

Bibilografie:
1. Metode interactive de grup – Ghid metodic, S.Breben, E.Gongea, G.Ruiu, M.Fulga, Editura Arves.
2. Revista invatamantul prescolar, nr.1-2/2010, Editura Arlequin.
3. Curriculum pentru invatamantul prescolar.

duminică, 13 noiembrie 2011

Locul si rolul activitatilor matematice in invatamantul prescolar

Scopul final al studierii matematicii ca disciplina scolara este nu doar a rezolva probleme ,ci in primul rand,a rezolva probleme asa cum se prezinta ele dea lungul intregii vieti. Provocarile complexe pe care viata in contemporaneitate ni le ofera pot fi private ca tot atatea posibilitati de a invata si exersa elemente ale matematicii,iar copiii ultimelor generatii sunt capabili de gandire matematica mult mai profunda si mai complexa decat co-varstniciilor ,apartinatori perioadei anterioare.(Flyn,1984,Nei-sser,1996 ). Este luat in considerare faptul ca in proiectarea,organizarea si desfasurarea activitatilor matematice in gradinita,cadrul didactic trebuie sa porneasca de la experientele de viata si invatare ale copiilor care pot fi cu siguranta exploatate din perspective ale competentelor si priceperilor logico-matematice solicitate,
Activitatile matematice inseamna pentru cei mai multi copii rezolvarea de probleme. Deoarece logica copiilor de varsta prescolara este imperfecta,acestia vor aborda problemele matematice si vor cauta solutii in maniera incercare-eroare. Investigarea realitatii se face la varsta prescolara actionand asupra acesteia si verificand in practica solutiile problemelor diverse intalnite. Aceasta modalitate de lucru este ea insasi sursa de cunoastere si dezvoltare a structurilor logice ulterioare si gasirea solutiilor prin actiune ii ofera copilului o experienta de cunoastere mult mai bogata decat aplicarea unor strategii de rezolvare oferite din exterior.
Matematica inseamna in egala masura performarea unor operatii ale gandirii. Exersarea capacitatii de analiza ,sinteza, comparative, generalizare, abstractizare, clasificare, seriere, ordonare in activitatile matematicii din gradinita constituie pasi spre conturarea rationamentului logico-matematic. Analiza datelor unei sarcini de lucru cu continut matematic intr-un limbaj accesibil copiilor,formularea unor concluzii logice,justificarea raspunsurilor si a solutiilor etc.constituie activitati utile in directia finalitatilor mai sus amintite.
Dezvoltarea limbajului ii permite copilului prescolar sa relateze aspecte ale experientelor de invatare matematica,sa discute solutii si cai de rezolvare cu colegii si educatoarea. In acest sens matematica presupune comunicare. Desi acest aspect al activitatilor matematice este putin reprezentat in finalitatile pe care programa analitica a gradinitei le propune,el trebuie avut in vedere permanent,deoarece,transformarea cifrelor in semnificatii lingvistice constituie deja un plus in interiorizarea operatiilor intelectuale. Comunicarea aseaza gandirea matematica in contexte reale de viata,da inteles practice exercitiilor matematice ii ofera copilului ocazia clarificarii ideilor ,rationamentelor proprii prin verificarea lor impreuna cu ceilalti si, nu in ultimul rand, ii arata ca reprezentare(grafica,de exemplu) datele problemei,discutia asupra lor,ascultarea parerilor celorlalti,decizia asupra strategiei de rezolvare cinstituie elemente ale stilului de abordare a problemelor cu continut matematic,fie ele de gradinita sau din viata de zi cu zi.
Programa activitatilor instructive-educative descrise la categoria de activitati:”Activitati matematice”,finalitati referitoare la dezvoltarea capacitatii de estimare in functie de repere cantitative,calitative,spatiale,temporale. Reusita activitatilor matematice care cer actiuni de estimare tine pe de-o parte de capacitatea copilului de a face comparatii,dar mai ales de reprezentarile cantitative,spatiale,temporale pe care le au si de gradul de stapanire a conceptului de numar. Formarea conceptului de numar,numeratie si a deprinderilor de calcul matematic constituie un segment important al curriculum-ului activitatilor matematice in gradinita. Intelegerea semnificatiei numarului se afla in relatie directa cu depasirea dificultatilor caracteristice gandirii la aceasta varsta in rezolvarea problemelor de conservare (recunoasterea echivalentei cantitatii numerice in diferite reprezentari), seriere (ordonare) si clasificare. Competentele de clasificare dupa criterii multiple,ordonarea crescatoare si descrescatoare,identificarea pozitiei unui obiect in seria careia ii apartine,precum si intelegerea constantei cantitatii si numarului de obiect in situatia in care au fost schimbate doar aspecte de forma (aranjarea in spatiu a obiectelor)sunt obiective ce trebuie sa fie permanent in atentia educatoarelor, atat pentru importanta acestor achizitii in sine ,cat si pentru rolul lor in intelegerea numarului si numeratiei. Jocuri matematice consacrate ,precum Logic I si II,dar si seturi de jucarii la indemana in orice gradinita pot fi obiecte utile pentru exersarea acestor capacitati. De asemenea ,educatoarea trebuie sa exploateze orice situatie favorabila si din afara activitatilor matematice pentru ai face constienti pe copii de prezenta in activitatile obisnuite a numerelor ,a cantitatilor numerice ,a obiectelor sau fiintelor unice(ex.:mama) si a pluralului(ex.:doi pantofi intr-o pereche). In fond,cele mai multe din activitatile de joc ale copiilor pun probleme matematice, ramanand ca ele sa fie descoperite si utilizate de educatoare.
Copilul prescolar este familiarizat cu notiunea de grup de obiecte si cu efectuarea unor operatii cu obiectele multimii,cu mai multe multimi de obiecte si cu grupe de multimi. Sunt astfel achizitionate primele elemente de calcul matematic. Intelegerea semnificatiei operatiilor matematice principale: adunarea, scaderea si, intr-o oarecare masura, inmultirea si impartirea se face la aceasta varsta prin exersarea operatiilor in situatii concrete(atractive si motivante_,pe grupe de obiecte,la inceput in termini generali(ex.unificarea a doua grupe de obiecte creeaza o grupa mai numeroasa),iar apoi mai precisi,insistand permanent pe constientizarea utilitatii calculului matematic pentru rezolvarea de zi cu zi. Nu trebuie ignorata sau inhibata nici intuitia naturala,spontana a copiilor privind operatia matematica necesara rezolvarii unei probleme sau corectitudinea rezultatului. Achizitia operatiilor cu numere naturale presupune acumulari de notiuni si simboluri la nivelul vocabularului matematic, dar mai ales exersarea unor operatii ale gandirii precum generalizarea si abstractizarea.
In acest sens,programa recomanda evitarea impunerii achizitiei elementelor de calcul matematic,lasand la latitudinea educatoarei decizia asupra gradului de complexitate si profunzime a cunostintelor propuse copiilor,alegerea facandu-se in functie de capacitatile intelectuale ale grupei de prescolari si a fiecaruia in parte si de nevoile de cunoastere exprimate de catre acestia. Programa activitatilor educationale din gradinita formuleaza finalitati matematice si in privinta formarii conceptului de forma geometrica si a celui de masurare. Achizitia conceptelor de spatiu ,timp,forma,contur,volum,intelegera conservarii lungimilor,suprafetei,masei sunt finalitati ale acestei sectiuni ale curriculum-ului matematic specific educatiei prescolarilor, achizitii ce contribuie esential la imbogatirea imaginii copilului asupra realitatii inconjuratoare,fizice si sociale.

Desi in programa actuala nu se face o diferentiere pe varste a cerintelor si recomandarile de activitate matematica pot fi oferite puncte de ghidaj urmatoarele repere de organizare a activitatilor:la 3 ani se incepe cu procesul formarii reprezentarilor matematice prin recunoasterea si denumirea grupelor de obiecte din sala de grupa,a criteriilor (de obicei dimensiunea ) dupa care s-a realizat gruparea si a pozitiilor spatiale pe care le ocupa grupele de obiecte. Se poate trece apoi la efectuarea de operatii concrete cu grupele de obiecte si la gruparea dupa una sau chiar doua criterii(forma si marimea). La 4 ani ,procesul de formare a operatiilor intelectuale prematematice continua,imbogatindu-se capacitatea copiilor de a clasifica dupa criterii variate si multiple,folosindu-se atat de obiecte,cat si de imagini ale acestora, copilul prescolar este acum capbil de o apreciere globala a cantitatii si de realizarea intre obiecte si grupe de obiecte.
Odata cu intrarea in perioada prescolara mare,copilul exerseaza compararea cantitatilor,fiind capabil sa stabileasca inegalitatea si egalitatea grupelor si,de asemenea ,sa ordoneze in sir crescator si descrescator. Activitatile matematice la grupa mare trebuie sa continue exersarea capacitatilor anterioare,introducand treptat elemente de constructie a numarului,numeratie si operatii cu numere,toate acestea intr-un regim de joc si activitate de manipulare concreta si perceptie.” Activitatile matematice “sunt in fapt finalitati ale dezvoltarii cognitive si ele trebuie urmarite pe tot parcursul programelor educationale cu prescolarii,indiferent de aria curriculara abordata.

duminică, 6 noiembrie 2011

“Copilul este copia parinţilor săi, atâta timp cât se poate menţine în umbra acestora.”

Dezvoltarea personalităţii copilului are loc in prezenţa şi sub influenţa a trei mari grupe de factori determinanţi, care se afla intr-o relaţie de interdependenţă şi care,in proporţii diferite, pun in valoare anumite aspecte ale personalităţii.Cele trei grupe mari de factori sunt:ereditatea, mediul, educaţia. Copilul moşteneşte particularităţi fizico-psihice şi fiziologice de mare importanţă;anterior conceperii sale,părinţii prezintă o serie de particularităţi care işi vor pune amprenta asupra trăsăturilor copilului,de aceea, se poate spune că zestrea genetică se pregăteşte anterior vieţii intrauterine.Grija pentru ceea ce se intampla cu mama, mai ales, inainte de conceperea copilului şi pe timpul sarcinii trebuie să preocupe in mod deosebit pe cei care se hotărăsc să dea viaţă unui copil.Stresul, emoţiile, alimentaţia,starea de sănătate, mediul de viaţă şi de desfăşurare a activităţilor sociale,relaţiile socio-umane sunt elemente de maximă importanţă pentru produsul de concepţie, pentru “bagajul” cu care copilul va porni in viaţă.Sănătatea fizică şi psihică a părinţilor are o mare insemnatate pentru copiii lor,constituind baza zestrei biologice care se transmite.
Educaţia copilului suferă in mică măsură influenţele ereditare,dar, are antene funcţionale in comportamentul părinţilor.
Odată cu naşterea, copilul intră in contact cu prima formă socială şi anume familia, care are un reprezentant in mama pe care o va avea alături multă vreme şi care poate fi considerată omul de contact prin intermediul căruia copilul va cunoaşte lumea in primele luni şi in primii ani de viaţă.Mama este reprezentant al socialului, dar şi al familiei care este primul mediu cu care copilul ia contact şi din care se va desprinde cu greu in drumul său către socializare. Familia contribuie la satisfacerea trebuinţelor copilului incă din primii ani de viaţă, oferindu-i modele de comportament, de comunicare, contribuind pregnant la socializarea copilului, contribuind la dezvoltarea conştiinţei şi a conduitelor morale.Relaţiile copilului cu familia sunt de durată, consistente,fundamentate pe legături afective care au la bază căldura căminului şi intelegerea.
Familiile dezorganizate au o influenţă haotică, fluctuantă.Familia are datoria de a facilita socializarea copilului şi adaptarea acestuia la condiţiile impuse de societate,fiind prima colectivitate umana caracteristică omului şi absolut necesară devenirii umane
Ca mediu social, familia reprezintă locul in care are loc atât ingrijirea cât, mai ales, educarea copilului, educaţia in familie precedând-o pe cea instituţională. Copilul, in primii ani de viaţă este dependent de părinţi, iar acestia nu trebuie să fie preocupaţi doar de latura fizică a ingrijirii lui, ci, să aibă in vedere educaţia psiho-socială, corelând posibilităţile fizice cu cele psihice. Educaţia in familie pune bazele dezvoltării psihice a copilului, iar educaţia sa la nivel psihic trebuie să urmarească pas cu pas evoluţia fizică, urmărindu-se concomitent educaţia intelectuală, morală, in scopul formării caracterului. Desi există tentaţii, mai ales in primii ani de viaţă educarea copilului in familie trebuie să fie preocuparea cea mai importantă a parinţilor sau a celor care se ocupă de copil. Cel mai important rol in evoluţia psihică a copilului il au exemplele pozitive din familie, deoarece, la aceasta vârstă, rolul exemplului este foarte important; de familie depinde dirijarea judicioasă a maturizării psihice a copilului.
Actualul curriculum plaseaza familia, parintele, in rol de partener activ in educatia copilului.S-a crezut multa vreme ca institutiile de invatamant poarta intrega responsabilitate a educarii copilului, familia fiind doar beneficiarul acestei actiuni. Familia nu poate fi parte separata in acest context, rolul parintilor nu inceteaza odat.a cu intrarea copilului in institutia de invatamnt, se schimba doar modalitatea de abordare a copilului, in raport cu noul sau statut si in deplina concordanta cu ceea ce se intampla in mediul educational.
Acest tip de relaţie este unul dintre cele mai sensibile puncte in contextul microsocietăţii din grădiniţă. Din punct de vedere teoretic, această relaţie ar putea funcţiona ireproşabil, având in vedere faptul că ambele părţi implicate urmăresc aceleaşi finalităţi in ceea ce priveşte educaţia copilului. Divergenţele apar in momentul in care fiecare dintre părti susţine propriul stil educativ, combatându-l şi blamându-l pe celalalt. Intr-un capitol anterior se făcea referire la continuitatea pe care o are influenţa educativă din grădiniţă, la plecarea copilului de sub tutela familiei. In acest moment părintele devine şi colaborator permanent, consecvent al educatoarei, fiecare dintre cele doua părti implicate urmărind eficientizarea propriilor acţiuni, pornind de la ceea ce s-a realizat până la un moment dat.
Educarea copilului nu se poate realiza fragmentat, distinct, in cadrul celor doua medii, familia şi grădiniţa, ci, se realizează ca un tot unitar, prin colaborarea dintre cei doi factori implicaţi, părinţi şi educatoare. Acest proces este realizabil in condiţiile continuităţii acţiunii educative intre grădiniţă şi familie. Reforma din invăţământ a avut in vedere şi reconsiderarea poziţiei faţă de părinţi, care sunt priviţi ca parteneri in educaţie, agenţi ai reformei, implicate constructive, active, in actul educaţional, care, devine parteneriat educaţional. Colaborarea şi cooperarea dintre cei doi factori devin eficienţi şi benefici pentru copil, dacă indeplineşte condiţiile unei comunicări corespunzatoare şi dacă ţine seama de dimensiunea umană a relaţiei şi a implicaţiilor sale.
Ambii factori implicaţi urmăresc aceleaşi scopuri, dar, au alte repere in ceea ce priveşte educaţia copilului. Există diferenţe de pregătire in ceea ce priveşte educaţia. De asemenea, sunt diferite uneori, nivelul de cultură, vârstă, informaţiile şi sursele acestora, motivaţiile, stilul de comunicare, trăsături de caracter şi capacitatea de a evita comportamentele negative. Părinţii au tendinţa de a fi subiectivi, de aceea ei trebuie implicaţi permanent in acţiunile grădiniţei pentru a reuşi să depăşească barierele subiectivismului. Inainte de aceasta, educatoarea are obligaţia şi interesul de a cunoaşte din ce medii provin copiii, care sunt categoriile socio-profesionale din care provin părinţii, structura familiei şi problemele deosebite ale fiecareia, probleme care ar putea afecta intr-un fel sau altul evoluţia copilului in cadrul grupului şi nu numai. Implicarea părinţilor nu inseamnă numai sprijin material sau discuţii despre problemele copilului fiecăruia, ci, inseamna implicare in problemele intregii grupe de preşcolari. In acest scop, constituirea unor relaţii pozitive intre familie şi grădiniţă conduce la unificarea sistemului de valori şi cerinţe legate de copil.
Dimensiunea umană, egal acceptată, oferă celor doi factori implicaţi ocazia de a se asculta reciproc şi de a găsi căile de comunicare oportune unei relaţii profund umane. Rolul educatoarei este de a asculta cu răbdare şi inţelegere probleme care de multe ori depăşesc spaţiul grupei, dar, pe care părinţii, bunicii, simt nevoia de a le impărtăşi. De multe ori, educatoarea este pusă in situaţia de a da sfaturi in probleme care nu privesc neaparat copilul, dar, care au loc in spaţiul familial. Astfel de probleme necesită capacitatea de a discerne , de a oferi(când este cazul) sfaturi, incurajări sau de a evita implicarea atunci cand nu este oportună. Prin natura profesiei, educatoarea vine in contact cu numeroase probleme de familie pe care nu le poate rezolva, dar, in măsura in care se poate interveni cu delicateţe şi discreţie, acestea nu sunt de evitat. O astfel de relaţie, in care adultul cere sprijinul educatoarei se bazează pe convingerea acestuia ca ea, educatoarea, deţine acele calităţi deosebite de a se putea apleca nu numai asupra problemelor copiilor, ci, şi asupra altor probleme care ţin de relaţii interumane, de sănătate, de impliniri sau eşecuri. Mama care ii destăinuie educatoarei probleme de viaţă, bunicuţa care işi vaită neputinţele, fac acest lucru pentru că găsesc in grădiniţă un spaţiu cald şi primitor, apt de a le câştiga increderea şi de a le oferi speranţe de mai bine. O astfel de relaţie implică educatoarea nu numai profesional, ci şi sufleteşte.
Specific naturii umane, omul se implică motivat, iar părinţii se implică atunci când sunt convinşi că investiţia lor materială, fizică, spirituală, merită efortul depus. Colaborarea dintre educatoare şi părinţi presupune o comunicare eficientă şi efectivă, o unitate de cerinţe şi acţiuni, subordonate interesului copilului, sub forma discuţiilor, a schimburilor de opinii, reuniuni de informare, ateliere de lucru cu ocazia unor evenimente din viaţa grupei, serbari, excursii,vizite,aniversări. Părintele trebuie convins, nu prin vorbe, ci, prin acţiuni menite să-i câştige increderea că in grădiniţă se intamplă ceva deosebit cu copilul său. Sunt foarte rare cazurile in care părinţii oferă fără să ceară, fără să aştepte reciproca gestului lor. Educatoarea poate răspunde intr-un singur mod: prin a-şi depaşi mentalitatea care o limitează la fişa postului, prin care raportează acţiunile pe care le intreprinde la veniturile materiale realizate.
Activitatea cu părinţii ca parteneri, poate deveni un punct de plecare pentru a crea părinţilor incredere in forţa lor de a educa eficient, respect de sine, incredere in propriile competenţe parentale. Din acest parteneriat, şi copilul se alege cu un mare câştig, faptul că işi descoperă părinţii ca parte importantă a educaţiei lui.
In cazul in care obiectivele familiei nu corespund cu cele propuse de programul educativ, apar conflicte şi situaţii dificile pentru copil. Există cazuri in care, deşi benefică şi acceptată de către copil, influenţa mediului educativ nu este acceptată de către părinţi, este criticată, dezaprobată, minimalizată. Ideal este ca aceste dezaprobari şi, in general, toate discuţiile legate de grădiniţă, să fie purtate in absenţa copilului, pentru a nu-i demonta perspectivele legate de apartenenţa la grup, de relaţia sa cu educatoarea. Acest tip de relaţie, educatoare-părinţi, este generatoare de crize, care pot fi rezolvate cu discernământ in condiţiile deţinerii unor competenţe specifice:
-analiza in timp util a situaţiei create;
-formularea unor concluzii cu privire la situaţia creată;
-utilizarea unor strategii care au funcţionat şi alte cazuri, dar,
adaptate cazului in speţă;
-reflectare obiectivă asupra cazului;
-solicitarea sprijinului altor colegi sau a directorului, numai a-
tunci când situaţia este depăşită;
-recunoaşterea eventualelor greşeli;
-negocierea unor soluţii mulţumitoare pentru ambele părţi;
-acceptarea ca egal a partenerului de discuţie;
-abordarea unei atitudini pozitive, constructive, in rezolvarea si-
tuaţiei.
Sistemele opuse de reguli in familie şi in grădiniţă, discordanţele intre regulile celor două educatoare de la grupă, induc comportamente deviante. De obicei, copilul are de respectat un set de reguli acasă, unul in instituţia de invăţământ şi unul in cadrul grupului de prieteni. Adaptarea la fiecare dintre aceste seturi de reguli este relativ facilă, problematica fiind adaptarea concomitentă şi respectarea regulilor in funcţie de circumstanţe. Respectând caracteristicile vârstei, un aport major in asimilarea şi respectarea regulilor, ii revine educatoarei, care, trebuie să utilizeze mijloace specifice in acest scop: jocuri, lecturi, desene, vizionari de filme sau spectacole, dramatizari, concursuri. O parte dintre aceste modalităţi pot fi preluate şi de către familie, care le poate extinde şi in cadrul grupului de joacă al copilului. Deşi are un rol foarte important in educarea socială a copilului, familia este, in dese cazuri, răspunzatoare de aceste devieri. Familia se poate manifesta prin neglijare, dezinteres, indiferenţă, ostilitate faţă de propriul copil, prin lipsa comunicarii intre membrii familiei sau intre membrii familiei şi copil, prin inconsecvenţă in cerinţele faţă de copil, prin pedepse extreme, intr-o perioadă a vieţii, in care capacitatea de inţelegere şi autocontrolul nu sunt instalate definitiv. Familia poate influenţa negativ prin modele inadecvate de consumare a timpului petrecut de către copil in afara instituţiei şcolare. Tulburările psihice minore pentru inceput, neglijate, pot lua amploare, pot evolua iremediabil, generând crize, frecvente şi greu de controlat, atât din partea părinţilor, cât şi din partea educatoarei. Copiii anxioşi, deprimaţi, introvertiţi, copiii suferind de boli cronice, se izolează de grup, ca o forma de aparăre, ca o formă de retragere in sine. Ei se consideră neacceptaţi; dacă au probleme de comunicare nu sunt inţeleşi de către ceilalţi şi preferă să se joace singuri. Copiii tind chiar să se grupeze in funcţie de treasăturile pe care le au in comun; copiii cu probleme de comunicare işi formează grupuri in care se inţeleg foarte bine intre ei, au propriile jocuri, se bucură când se revăd, dar, in faţa intregii grupe, devin tăcuţi şi extraşi, din teama de a nu fi ridiculizaţi, ironizaţi. La polul opus, copiii agresivi, acţionează aproape similar, prin retragere in sine sau intr-un grup restrâns, acţionând violent la provocări sau atunci când simt nevoia de a fi luaţi in seamă.
Parteneriatul dintre gradinita si familiile copiilor, desfasurat in termeni amiabili si de respect reciproc, ofera un mediu propice influentarii pozitive a educatiei copilului. Relatia parteneriala, capabila sa le ofere ambelor parti implicate posibilitatea de a actiona, va avea efecte benefice asupra dezvoltarii copilului.

miercuri, 26 octombrie 2011

Influenţele ecranului asupra copiilor

La o vasta frageda, cartile, filmele, televiziunea, radioul si internetul influenteza modul in care copiii gandesc si actioneaza, in moduri foarte variate. Pe masura ce copiii cresc, influentele media devin din ce in ce mai puternice.
Influenta media asupra copiilor nu este intotdeauna o influenta pozitiva si parintii trebuie sa contracareze aceasta influenta monitorizand si discutand cu copiii despre tot ceea ce ei vad si aud.
Deseori, media stereotipizeaza oamenii si rasele, etniile. Din cauza lipsei de experienta, copii se vor prinde de aceste stereotipii, si vor judeca in baza lor. Parintii pot contracara aceste stereotipii facand comentarii atunci cand ideea formulata despre un anumit grup sau subiect este inexacta sau neadevarata.
De exemplu, copilului trebuie sa ii fie explicat ca nuanta culorii parului nu are nici o legatura cu coeficientul de inteligenta, ca daca cineva este imbracat in negru nu inseamana in mod automat ca este un personaj negativ, etc. Trebuie scos in evidenta ca toata lumea are atat aspecte pozitive cat si negative, in egala masura.
Deseori, in media, personajul este dus la extrem si este prezentat fie ca fiind negativ fie pozitiv, insa in realitate, lucurile nu stau chiar asa.
Media isi foloseste influenta asupra copiilor ca strategie de marketing pentru a influenta dorintele, pentru a-i face sa creada ca au nevoie de anumite lucuri pentru a-si face prieteni sau pentru a fi placuti si admirati de cei din jurul lor.
Anual, copiii isi influenteaza parintii sa cheltuiasca sume de bani pentru a le cumpara lucruri pe care media le-a descris ca fiind utile pentru ei, pentru succesul si reputatia lor de copii.
Copiii recunosc numele bradurilor de la vaste fragede deoarece sunt prezente in media. Contracararea marketingului exercitat de media se poate face de catre parinti explicand copiilor logica gresita a reclamelor.
Incearca sa iti intrebi copilul daca el crede cu adevarat ca avand jucaria cel mai nou aparuta pe piata il face sa fie mai bine privit sau mai fericit.
Copiii nu realizeaza ca jucaria prezentata in reclama nu va fi exact asa in mainile sale, nu realizaeaza ca papusa nu se va misca sau acel set prezentat in reclama nu vine echipat cu toate accesoriile prezentate.
Parintii isi pot invata copiii ca lucrurile nu inseamna fericire si pot incerca sa ii recompenseze cu laude si timp petrecut impreuna, in loc sa o faca prin jucarii sau obiecte de orice fel.
Viata deseori prezentata in filme, reclame sau emisiuni este departe de adevar. Din pacate sunt prezentate intr-un mod fermecator comportamente potential daunatoare precum consumul de alcool, droguri, fumatul si relatiile intime intre adolescenti, precum si inselatul partenerului.
Ca parinte poti interveni asupra acestor influente evidentiind modul in care actiunile personajelor din spatele ecranului sunt daunatoare.
Reclamele la acool, de exemplu, nu arata niciodata efectele consumului excesiv de alcool si nici starea fizica a persoanei care a facut exaces.
Angajarea cu rabdare in discutii in care copilului sa ii fie explicat tot ceea ce vede si aude in media, va asigura ca ei vor invata ceea ce trebuie din media si nu tot ceea ce media le transmite, evitand astfel influenta negativa care ar fi putut sa o aiba asupra lor.

marți, 25 octombrie 2011

Utilizarea mediilor virtuale de învăţare în şcoala românească

Intr-o societate a carei evolutie, in special tehnologica, cunoaste o accelerare puternica, utilizarea calculatorului in procesul de invatamant devine din ce in ce mai mult o necesitate. Nu trebuie sa ignoram faptul ca lucram cu generatii de elevi care detin abilitati digitale construite implicit, prin practici zilnice, generalizate, aproape obisnuite. „Alfabetizarea” digitală începe de la cele mai fragede varste, difuz, chiar din familie.
Utilizarea instumentelor IT si a mediilor electronice promovate de TIC pot duce la o imbunatatire complexa a procesului de invatare. O bună utilizare a acestor instrumente poate eficientiza comunicarea profesor-elev, motivandu-i pe cei din urma pentru studiu. Profesorii au posibilitatea să-şi diversifice activitatea realizand acea diferentiere mult promovată de didacticieni. Utilizarea instrumentelor TIC in activitatea didactica poate deveni eficienta in masura in care personalul implicat este un bun utilizator si de asemenea este constient de modalitatea efectiva de folosire la disciplina predata.
Construirea si utilizarea unor platformelor educationale adecvate nu poate decat sa imbunatateasca procesul de invatare.
Tot mai multi profesori remarca un dezinteres al elevilor fata de activitatile traditionale care se desfasoara in timpul orelor de curs. Aceasta atitudine a elevilor se poate schimba daca se ofera elevilor prilejul de a invata cu ajutorul unui instrument cu care ei s-au obisnuit sau au crescut, si anume calculatorul. Este evident faptul ca nu orice activitate in fata calculatorului este insotita de o invatare eficienta, la fel cum exista multe activitati de invatare care nu necesita prezenta calculatorului. Totusi, probabil cea mai eficienta cale de a motiva elevii in procesul de invatare este transformarea mediului in care invata intr-un mediu familiar lor, prin utilizarea calculatorului. Astfel, invăţarea trebuie să treacă dincolo de sala de clasă și să înglobeze tehnologii complexe, iar mediile virtuale sa permita profesorilor sa-si largeasca granitele creativitatii in procesul de predare-invatare-evaluare pentru a stimula imaginatia elevilor si pentru a facilita transferul achizitiilor invatarii in viata de zi cu zi.
Utilizarea mediilor virtuale de invatare il situeaza pe elev in centrul formarii sale, il mentine mereu activ si conduce la: accentuarea studiului individual la elevi; dezvoltarea gandirii analitice, structurate si de profunzime a elevilor; dezvoltarea intiativei elevilor; situarea celui ce invata (primeste cunostinte) in controlarea procesului de invatare in vederea imbunatatirii formei de invatamant; formularea succesiva de intrebari de catre elev despre cunostintele pe care le poseda; construirea procesului de asimilare si intelegere a cunostintelor pornind de la cel care invata; dezvoltarea spiritului de gandire si de lucru in echipa a elevului.
Pentru a-si atinge scopul mediile de invatare virtuale nu trebuie sa se limiteze doar la transferul de cunostinte pe suport magnetic, prin intermediul Internet-ului. Acestea trebuie sa stimuleze motivatia si munca individuala a elevului, sa genereze probleme si sa stimuleze rezolvarea acestora in cadrul grupurilor de discutii etc.
Colaborarea virtuala trebuie sa fie, insa, completata cu intalniri fizice, procesul didactic ce are loc în mediul electronic trebuie completat de comunicarea face-to-face; e bine să ştim să comunicăm cu sau prin calculator, dar şi cu cei din preajma noastră. Contactul viu, direct, personal cu cei din jur nu poate fi înlocuit plenar niciodată cu nici o tehnică, oricât de performantă ar fi noua tehnologie.

luni, 17 octombrie 2011

STILUL EDUCAŢIONAL

Meseria de educatoare este o frumoasă profesie, care nu seamănă cu nici o alta. Educatoarea stimulează şi întreţine curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le modelează comportamentele sociale, le întăreşte încrederea în forţele proprii şi îi ajută să îşi găsească identitatea.  Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care ea posedă calităţile şi competenţele necesare centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele copiilor.
Principala calitate a unei educatoare este vocaţia pedagogică, exprimată în “a te simţi chemat, ales pentru această sarcină şi apt pentru a o îndeplini”.
Vocatia pedagogica, înseamnă înainte de toate ”arta de a te pune la dispoziţia copiilor, de a simpatiza cu ei, de a le înţelege universul, de a le sesiza interesele care îi animă” şi este un dar pe care educatoarele îl au sau nu.
Diferenţele de comportament ale educatoarelor pe linia dimensiunilor invocate a condus la definirea şi caracterizarea unor stiluri educaţionale.
Stilul educaţional este “expresia modurilor de comportament preferate, care revin cu o anumită regularitate” sau “modul caracteristic în care actele de predare sunt executate; el este personal, unic, poarta amprenta personalitatii educatoarei şi este o formă de exprimare a originalităţii ei .
Stilul educaţional se referă la: originalitatea în activitatea didactică; la felul în care sunt alese şi utilizate strategiile de către profesor; capacitatea de a îmbogăţi practica şcolară introducând variaţie; activităţi mai vii, mai nuanţate în grupă; capacitatea de a induce comportamente variate de învaţare contribuind la modelarea stilurilor de muncă.
           În plan comportamental, stilul educaţional se exprimă în modul de conducere şi  organizare a grupei, modalităţile  de  control  şi  sancţiune, planificarea conţinutului, strategiile de instruire folosite, tehnicile motivaţionale şi procedeele de evaluare.
            Stilurile educationale au multiple semnificatii teoretice si practice:
         reprezintă o formă de manifestare a originalitătii în activitatea didactică;
         au o valoare strategică, inspirând alegerea şi utilizarea preferentială a unor strategii - În cadrul unui stil se pot pune în acţiune mai multe tipuri de strategii;            
         îmbogăţesc, practica preşcolară, introduc variaţie, favorizând o activitate mai vie, mai nuanţată în grupă;
         induc comportamente variate de învaţare şi contribuie la modelarea stilurilor de munca intelectuală la copii;
         o utilizare preferenţială de stiluri poate să semnaleze schimbări vizibile în sistemul de valori ce ghidează activitatea cu copiii, noi direcţii în practică capabile să angajeze în mai mare masură gîndirea şi imaginaţia, inventivitatea şi creativitatea, să faciliteze depăşirea mai rapidă a unui eventual didacticism arid şi stereotip;
         sugerează interpretarea predării drept abilitatea educatoarei de a se comporta utilizând diferite stiluri educationale în vederea atingerii obiectivelor, ceea ce ar putea să însemne că stilurile devin o necesitate în susţinerea unei prestaţii didactice de calitate şi eficientă;
         pot scoate la iveală şi supune verificării noi tipuri de competenţe pedagogice ceea ce ar putea să contribuie la lărgirea bazei teoretice a formării profesionale iniţiale şi continue .
Ipostaza de lider pe care o are educatoarea, generează anumite practici educaţionale sau stiluri de conducere care au un puternic impact asupra unor aspecte esenţiale ale vieţii de grup: performanţă, relaţii interpersonale, climat afectiv, motivaţie.
Cea mai cunoscuta clasificare a stilurilor de predare este cea care are la baza criteriul relaţiei profesorului-manager cu clasa de elevi. Potrivit acestui criteriu, se disting urmatoarele stiluri: autoritar, democratic şi laissez-faire(pasiv).
Eu consider că mă caracterizează stilul democratic. Stilul de conducere democratic se caracterizează prin faptul că problemele sunt discutate şi deciziile sunt luate cu participarea întregului grup, care beneficiază de încurajarea şi asistenţa educatoarei. Perspectivele şi etapele activităţii sunt schiţate de la început. Educatoarea sugerează două-trei tehnici de lucru, între care membrii grupului pot alege. Aceştia din urmă sunt liberi să se asocieze cu cine doresc în vederea realizării sarcinilor. Educatoarea este obligata să justifice aprecierile pe care le face asupra realizărilor individuale sau de grup. Ea caută să fie un membru obişniut al grupului, fără a lua asupra ei prea multe sarcini.
Stilul democratic se dovedeşte a fi eficient pe termen lung, pentru că permite exprimarea liberă a diferenţelor individuale, manifestarea fără îngrădiri a fiecărui membru.
Stilul democrat oferă rezultate acceptabile din punct de vedere social şi superioare pe plan didactic.
În grupele conduse democratic, relaţiile dintre membrii ei, precum şi relaţiile cu educatoarea sunt cordiale (prietenoase). Membrii acestor grupe încearcă apropieri mai personale şi mai amicale faţă de educatoarea lor, iar între ei se înregistrează schimburi spontane de confidenţe privind diferite aspecte ale vieţii fiecăruia.
Copiii se simt mult mai liberi şi mai dornici să se implice în organizarea grupei, manifestă mai puţină dependenţă faţă de educatoare, iar comportamentul lor se schimbă foarte puţin atunci când aceasta lipseşte. Stilul democratic previne încărcarea cu tensiune şi agresivitate, iar climatul socio-afectiv pozitiv conduce la rezultate bune în planul eficienţei activităţii.
Stilul democratic este superior, deoarece generează comportamente acceptabile din punct de vedere social, determină creşterea capacităţii de comunicare interpersonală şi o tendinţă mai puternică de angajare în rezolvarea sarcinilor. Învăţarea este influenţată de o atitudine caldă, sinceră, deschisă şi de aprecierea pozitivă a educatoarei care trebuie să le permită copiilor să ia cât mai multe decizii privind propria lor instruire, deoarece numai astfel se întăreşte libertatea de acţiune.
            Educatoarea care corespunde tipului democratic utilizează metode active de predare învăţare, creează o atmosferă plăcută atenuând conflictele, pune accent pe latura individuală, este un bun psiholog, îşi apropie copiii dezvoltând relaţii de colaborare, le oferă libertatea de a alege activitatea preferată. De asemenea, prin intermediul activităţilor integrate preşcolarii dezvoltă relaţii mai bune unii cu alţii, lucrează mai eficient individual sau în grup; lucrând în grup fiecare membru are un rol pe care trebuie să îl îndeplinească. Profesorul democrat este mai deschis la nou, acceptă provocările.
În ceea ce priveşte stilul de învăţare al copilului condus de un profesor democrat se pot identifica următoarele caracteristici: copilul este mai sigur pe forţele proprii, rezolvă cu uşurinţă orice sarcină nouă primeşte; este sociabil, dezvoltă relaţii amicale cu ceilalţi colegi din grup, într-un climat pozitiv; asimilează cu uşurinţă noile informaţii.
În  concluzie, stilul educaţional optim este cel democrat care furnizează mentalitatea de participare voluntară, conştiinţa caracterului facultativ al sarcinilor învăţarii.