marți, 15 noiembrie 2011

EXPLOZIA STELARA

Este o metoda de stimulare a creativitatii, o modalitate de relaxare a copiilor si se bazeaza pe formularea de intrebari pentru rezolvarea de probleme si de noi descoperiri. Incepe din centrul conceptului si se imprastie in afara, cu intrebari la fel ca o explozie stelara.
Obiective: Formularea de intrebari si realizarea de conexiuni intre ideile descoperite de copii in grup prin ineractiune si individual, pentru rezolvarea unei probleme.
Descrierea metodei: Copiii asezati in semicerc propun problema de rezolvat - pe steaua mare se scrie sau se deseneaza ideea centrala. Pe cele cinci stelute mai mici se scriu intrebarile: Ce? Cine? Unde? De ce? Cand?, iar cinci copii din grupa extrag cate o intrebare. Fiecare copil isi alege cate 3-4 colegi cu care se organizeaza in grupe. Grupurile colaboreaza in elaborarea intrebarilor.. La expirarea timpului copiii revin in semicerc in jurul stelei mari si comunica intrebarile elaborate. Copiii celorlalte grupuri raspund la intrebari. Se apreciaza intrebarile copiilor , efortul acestora de a le elabora precum si modul de colaborare si interactiune.
Exemplu:
Domeniul Limba si comunicare: “Bondarul lenes” de E. Farago
Obiectivul: Exersarea capacitatii de a alcatui propozitii interogative pe baza poeziei
Mijloace de invatamant: stelutele, tablou reprezentand bondarul si furnica
1. Se recita poezia cu intreaga gupa de copii (sau pe roluri cu doi copii).

Bondarul leneş
de Elena Farago

O furnică mititică,
Cât un grăuncior de mei,
Duce-n spate o greutate,
De trei ori cât boiul ei.

Pe cărare-n jale mare
Plânge un bondar ciapcin:

- Mor de foame
Şi n-am poame
Şi-aş munci
Dar n-am stăpân!...

- Hai şi-mi cară din povară
Şi sunt gata să-ţi plătesc.
- Cum n-aş merge! Dar pe lege
Jur că nu pot să muncesc!...

- Vai de tine! Ce ruşine
Leneşule cerşetor,
Nici de milă, nici de silă
Nu ţi-aş da un ajutor!..
2. Se extrag stelutele cu cele cinci intrebari de catre copii
3. Copiii formuleaza intrebarile in grupurile din care fac parte.
4. La un semnal (un zumzait), fiecare grup comunica intrebarea formulata si o adreseaza celorlalte grupuri.
- Ce?- Plange; Cara;
- Cine? – Bondarul; Furnica;
- Unde? – Pe carare …
- Cand? – Intr-o zi de vara…
- De ce? – Bondarul palnge de foame…; Furnica cara boabe-n musuroi…;
5. Se apreciaza activitatea grupurilor si raspunsurile cele mai interesante.
• Scopul metodei este de a obtine cat mai multe intrebari si astfel cat mai multe conexiuni intre concepte; Stimuleaza crearea de intrebari la intrebari si dezvolta constructia de idei pe idei;
Importanta metodelor interactive de grup:
• Metodele interactive de grup imbraca forma unor jocuri cu reguli, jocuri de invatare, de cooperare, distractive si actioneaza direct asupra modului de gandire si manifestare a copiilor;
• Prin utilizarea acestor metode, copii invata sa rezolve probleme cu care se confrunta, sa ia decizii in grup si sa aplaneze conflictele;
• Situatiile de invatare rezolvate prin metode interactive de grup dezvolta gandirea democratica, prin exersarea gandirii critice, gasesc solutii, aduc argumente, dau sfaturi (invata sa condamne comportamente nu persoana);
• Performantele obtinute sunt percepute de copii si-i responsabilizeza pentru sarcinile viitoare;
• Grupul se implica in rezolvarea sarcinilor, si intelege sa nu-si marginalizeze partenerii, sa aiba rabdare, sa se tolereze reciproc;
• Stilul didactic al dascalului va fi adaptat in functie de fiecare tip de copil: timid, agresiv, pesimist, nerabdator, pentru fiecare gasind gestul , mimica, sfatul , orientarea, lauda, aprecierea potrivita.

Bibilografie:
1. Metode interactive de grup – Ghid metodic, S.Breben, E.Gongea, G.Ruiu, M.Fulga, Editura Arves.
2. Revista invatamantul prescolar, nr.1-2/2010, Editura Arlequin.
3. Curriculum pentru invatamantul prescolar.

duminică, 13 noiembrie 2011

Locul si rolul activitatilor matematice in invatamantul prescolar

Scopul final al studierii matematicii ca disciplina scolara este nu doar a rezolva probleme ,ci in primul rand,a rezolva probleme asa cum se prezinta ele dea lungul intregii vieti. Provocarile complexe pe care viata in contemporaneitate ni le ofera pot fi private ca tot atatea posibilitati de a invata si exersa elemente ale matematicii,iar copiii ultimelor generatii sunt capabili de gandire matematica mult mai profunda si mai complexa decat co-varstniciilor ,apartinatori perioadei anterioare.(Flyn,1984,Nei-sser,1996 ). Este luat in considerare faptul ca in proiectarea,organizarea si desfasurarea activitatilor matematice in gradinita,cadrul didactic trebuie sa porneasca de la experientele de viata si invatare ale copiilor care pot fi cu siguranta exploatate din perspective ale competentelor si priceperilor logico-matematice solicitate,
Activitatile matematice inseamna pentru cei mai multi copii rezolvarea de probleme. Deoarece logica copiilor de varsta prescolara este imperfecta,acestia vor aborda problemele matematice si vor cauta solutii in maniera incercare-eroare. Investigarea realitatii se face la varsta prescolara actionand asupra acesteia si verificand in practica solutiile problemelor diverse intalnite. Aceasta modalitate de lucru este ea insasi sursa de cunoastere si dezvoltare a structurilor logice ulterioare si gasirea solutiilor prin actiune ii ofera copilului o experienta de cunoastere mult mai bogata decat aplicarea unor strategii de rezolvare oferite din exterior.
Matematica inseamna in egala masura performarea unor operatii ale gandirii. Exersarea capacitatii de analiza ,sinteza, comparative, generalizare, abstractizare, clasificare, seriere, ordonare in activitatile matematicii din gradinita constituie pasi spre conturarea rationamentului logico-matematic. Analiza datelor unei sarcini de lucru cu continut matematic intr-un limbaj accesibil copiilor,formularea unor concluzii logice,justificarea raspunsurilor si a solutiilor etc.constituie activitati utile in directia finalitatilor mai sus amintite.
Dezvoltarea limbajului ii permite copilului prescolar sa relateze aspecte ale experientelor de invatare matematica,sa discute solutii si cai de rezolvare cu colegii si educatoarea. In acest sens matematica presupune comunicare. Desi acest aspect al activitatilor matematice este putin reprezentat in finalitatile pe care programa analitica a gradinitei le propune,el trebuie avut in vedere permanent,deoarece,transformarea cifrelor in semnificatii lingvistice constituie deja un plus in interiorizarea operatiilor intelectuale. Comunicarea aseaza gandirea matematica in contexte reale de viata,da inteles practice exercitiilor matematice ii ofera copilului ocazia clarificarii ideilor ,rationamentelor proprii prin verificarea lor impreuna cu ceilalti si, nu in ultimul rand, ii arata ca reprezentare(grafica,de exemplu) datele problemei,discutia asupra lor,ascultarea parerilor celorlalti,decizia asupra strategiei de rezolvare cinstituie elemente ale stilului de abordare a problemelor cu continut matematic,fie ele de gradinita sau din viata de zi cu zi.
Programa activitatilor instructive-educative descrise la categoria de activitati:”Activitati matematice”,finalitati referitoare la dezvoltarea capacitatii de estimare in functie de repere cantitative,calitative,spatiale,temporale. Reusita activitatilor matematice care cer actiuni de estimare tine pe de-o parte de capacitatea copilului de a face comparatii,dar mai ales de reprezentarile cantitative,spatiale,temporale pe care le au si de gradul de stapanire a conceptului de numar. Formarea conceptului de numar,numeratie si a deprinderilor de calcul matematic constituie un segment important al curriculum-ului activitatilor matematice in gradinita. Intelegerea semnificatiei numarului se afla in relatie directa cu depasirea dificultatilor caracteristice gandirii la aceasta varsta in rezolvarea problemelor de conservare (recunoasterea echivalentei cantitatii numerice in diferite reprezentari), seriere (ordonare) si clasificare. Competentele de clasificare dupa criterii multiple,ordonarea crescatoare si descrescatoare,identificarea pozitiei unui obiect in seria careia ii apartine,precum si intelegerea constantei cantitatii si numarului de obiect in situatia in care au fost schimbate doar aspecte de forma (aranjarea in spatiu a obiectelor)sunt obiective ce trebuie sa fie permanent in atentia educatoarelor, atat pentru importanta acestor achizitii in sine ,cat si pentru rolul lor in intelegerea numarului si numeratiei. Jocuri matematice consacrate ,precum Logic I si II,dar si seturi de jucarii la indemana in orice gradinita pot fi obiecte utile pentru exersarea acestor capacitati. De asemenea ,educatoarea trebuie sa exploateze orice situatie favorabila si din afara activitatilor matematice pentru ai face constienti pe copii de prezenta in activitatile obisnuite a numerelor ,a cantitatilor numerice ,a obiectelor sau fiintelor unice(ex.:mama) si a pluralului(ex.:doi pantofi intr-o pereche). In fond,cele mai multe din activitatile de joc ale copiilor pun probleme matematice, ramanand ca ele sa fie descoperite si utilizate de educatoare.
Copilul prescolar este familiarizat cu notiunea de grup de obiecte si cu efectuarea unor operatii cu obiectele multimii,cu mai multe multimi de obiecte si cu grupe de multimi. Sunt astfel achizitionate primele elemente de calcul matematic. Intelegerea semnificatiei operatiilor matematice principale: adunarea, scaderea si, intr-o oarecare masura, inmultirea si impartirea se face la aceasta varsta prin exersarea operatiilor in situatii concrete(atractive si motivante_,pe grupe de obiecte,la inceput in termini generali(ex.unificarea a doua grupe de obiecte creeaza o grupa mai numeroasa),iar apoi mai precisi,insistand permanent pe constientizarea utilitatii calculului matematic pentru rezolvarea de zi cu zi. Nu trebuie ignorata sau inhibata nici intuitia naturala,spontana a copiilor privind operatia matematica necesara rezolvarii unei probleme sau corectitudinea rezultatului. Achizitia operatiilor cu numere naturale presupune acumulari de notiuni si simboluri la nivelul vocabularului matematic, dar mai ales exersarea unor operatii ale gandirii precum generalizarea si abstractizarea.
In acest sens,programa recomanda evitarea impunerii achizitiei elementelor de calcul matematic,lasand la latitudinea educatoarei decizia asupra gradului de complexitate si profunzime a cunostintelor propuse copiilor,alegerea facandu-se in functie de capacitatile intelectuale ale grupei de prescolari si a fiecaruia in parte si de nevoile de cunoastere exprimate de catre acestia. Programa activitatilor educationale din gradinita formuleaza finalitati matematice si in privinta formarii conceptului de forma geometrica si a celui de masurare. Achizitia conceptelor de spatiu ,timp,forma,contur,volum,intelegera conservarii lungimilor,suprafetei,masei sunt finalitati ale acestei sectiuni ale curriculum-ului matematic specific educatiei prescolarilor, achizitii ce contribuie esential la imbogatirea imaginii copilului asupra realitatii inconjuratoare,fizice si sociale.

Desi in programa actuala nu se face o diferentiere pe varste a cerintelor si recomandarile de activitate matematica pot fi oferite puncte de ghidaj urmatoarele repere de organizare a activitatilor:la 3 ani se incepe cu procesul formarii reprezentarilor matematice prin recunoasterea si denumirea grupelor de obiecte din sala de grupa,a criteriilor (de obicei dimensiunea ) dupa care s-a realizat gruparea si a pozitiilor spatiale pe care le ocupa grupele de obiecte. Se poate trece apoi la efectuarea de operatii concrete cu grupele de obiecte si la gruparea dupa una sau chiar doua criterii(forma si marimea). La 4 ani ,procesul de formare a operatiilor intelectuale prematematice continua,imbogatindu-se capacitatea copiilor de a clasifica dupa criterii variate si multiple,folosindu-se atat de obiecte,cat si de imagini ale acestora, copilul prescolar este acum capbil de o apreciere globala a cantitatii si de realizarea intre obiecte si grupe de obiecte.
Odata cu intrarea in perioada prescolara mare,copilul exerseaza compararea cantitatilor,fiind capabil sa stabileasca inegalitatea si egalitatea grupelor si,de asemenea ,sa ordoneze in sir crescator si descrescator. Activitatile matematice la grupa mare trebuie sa continue exersarea capacitatilor anterioare,introducand treptat elemente de constructie a numarului,numeratie si operatii cu numere,toate acestea intr-un regim de joc si activitate de manipulare concreta si perceptie.” Activitatile matematice “sunt in fapt finalitati ale dezvoltarii cognitive si ele trebuie urmarite pe tot parcursul programelor educationale cu prescolarii,indiferent de aria curriculara abordata.

duminică, 6 noiembrie 2011

“Copilul este copia parinţilor săi, atâta timp cât se poate menţine în umbra acestora.”

Dezvoltarea personalităţii copilului are loc in prezenţa şi sub influenţa a trei mari grupe de factori determinanţi, care se afla intr-o relaţie de interdependenţă şi care,in proporţii diferite, pun in valoare anumite aspecte ale personalităţii.Cele trei grupe mari de factori sunt:ereditatea, mediul, educaţia. Copilul moşteneşte particularităţi fizico-psihice şi fiziologice de mare importanţă;anterior conceperii sale,părinţii prezintă o serie de particularităţi care işi vor pune amprenta asupra trăsăturilor copilului,de aceea, se poate spune că zestrea genetică se pregăteşte anterior vieţii intrauterine.Grija pentru ceea ce se intampla cu mama, mai ales, inainte de conceperea copilului şi pe timpul sarcinii trebuie să preocupe in mod deosebit pe cei care se hotărăsc să dea viaţă unui copil.Stresul, emoţiile, alimentaţia,starea de sănătate, mediul de viaţă şi de desfăşurare a activităţilor sociale,relaţiile socio-umane sunt elemente de maximă importanţă pentru produsul de concepţie, pentru “bagajul” cu care copilul va porni in viaţă.Sănătatea fizică şi psihică a părinţilor are o mare insemnatate pentru copiii lor,constituind baza zestrei biologice care se transmite.
Educaţia copilului suferă in mică măsură influenţele ereditare,dar, are antene funcţionale in comportamentul părinţilor.
Odată cu naşterea, copilul intră in contact cu prima formă socială şi anume familia, care are un reprezentant in mama pe care o va avea alături multă vreme şi care poate fi considerată omul de contact prin intermediul căruia copilul va cunoaşte lumea in primele luni şi in primii ani de viaţă.Mama este reprezentant al socialului, dar şi al familiei care este primul mediu cu care copilul ia contact şi din care se va desprinde cu greu in drumul său către socializare. Familia contribuie la satisfacerea trebuinţelor copilului incă din primii ani de viaţă, oferindu-i modele de comportament, de comunicare, contribuind pregnant la socializarea copilului, contribuind la dezvoltarea conştiinţei şi a conduitelor morale.Relaţiile copilului cu familia sunt de durată, consistente,fundamentate pe legături afective care au la bază căldura căminului şi intelegerea.
Familiile dezorganizate au o influenţă haotică, fluctuantă.Familia are datoria de a facilita socializarea copilului şi adaptarea acestuia la condiţiile impuse de societate,fiind prima colectivitate umana caracteristică omului şi absolut necesară devenirii umane
Ca mediu social, familia reprezintă locul in care are loc atât ingrijirea cât, mai ales, educarea copilului, educaţia in familie precedând-o pe cea instituţională. Copilul, in primii ani de viaţă este dependent de părinţi, iar acestia nu trebuie să fie preocupaţi doar de latura fizică a ingrijirii lui, ci, să aibă in vedere educaţia psiho-socială, corelând posibilităţile fizice cu cele psihice. Educaţia in familie pune bazele dezvoltării psihice a copilului, iar educaţia sa la nivel psihic trebuie să urmarească pas cu pas evoluţia fizică, urmărindu-se concomitent educaţia intelectuală, morală, in scopul formării caracterului. Desi există tentaţii, mai ales in primii ani de viaţă educarea copilului in familie trebuie să fie preocuparea cea mai importantă a parinţilor sau a celor care se ocupă de copil. Cel mai important rol in evoluţia psihică a copilului il au exemplele pozitive din familie, deoarece, la aceasta vârstă, rolul exemplului este foarte important; de familie depinde dirijarea judicioasă a maturizării psihice a copilului.
Actualul curriculum plaseaza familia, parintele, in rol de partener activ in educatia copilului.S-a crezut multa vreme ca institutiile de invatamant poarta intrega responsabilitate a educarii copilului, familia fiind doar beneficiarul acestei actiuni. Familia nu poate fi parte separata in acest context, rolul parintilor nu inceteaza odat.a cu intrarea copilului in institutia de invatamnt, se schimba doar modalitatea de abordare a copilului, in raport cu noul sau statut si in deplina concordanta cu ceea ce se intampla in mediul educational.
Acest tip de relaţie este unul dintre cele mai sensibile puncte in contextul microsocietăţii din grădiniţă. Din punct de vedere teoretic, această relaţie ar putea funcţiona ireproşabil, având in vedere faptul că ambele părţi implicate urmăresc aceleaşi finalităţi in ceea ce priveşte educaţia copilului. Divergenţele apar in momentul in care fiecare dintre părti susţine propriul stil educativ, combatându-l şi blamându-l pe celalalt. Intr-un capitol anterior se făcea referire la continuitatea pe care o are influenţa educativă din grădiniţă, la plecarea copilului de sub tutela familiei. In acest moment părintele devine şi colaborator permanent, consecvent al educatoarei, fiecare dintre cele doua părti implicate urmărind eficientizarea propriilor acţiuni, pornind de la ceea ce s-a realizat până la un moment dat.
Educarea copilului nu se poate realiza fragmentat, distinct, in cadrul celor doua medii, familia şi grădiniţa, ci, se realizează ca un tot unitar, prin colaborarea dintre cei doi factori implicaţi, părinţi şi educatoare. Acest proces este realizabil in condiţiile continuităţii acţiunii educative intre grădiniţă şi familie. Reforma din invăţământ a avut in vedere şi reconsiderarea poziţiei faţă de părinţi, care sunt priviţi ca parteneri in educaţie, agenţi ai reformei, implicate constructive, active, in actul educaţional, care, devine parteneriat educaţional. Colaborarea şi cooperarea dintre cei doi factori devin eficienţi şi benefici pentru copil, dacă indeplineşte condiţiile unei comunicări corespunzatoare şi dacă ţine seama de dimensiunea umană a relaţiei şi a implicaţiilor sale.
Ambii factori implicaţi urmăresc aceleaşi scopuri, dar, au alte repere in ceea ce priveşte educaţia copilului. Există diferenţe de pregătire in ceea ce priveşte educaţia. De asemenea, sunt diferite uneori, nivelul de cultură, vârstă, informaţiile şi sursele acestora, motivaţiile, stilul de comunicare, trăsături de caracter şi capacitatea de a evita comportamentele negative. Părinţii au tendinţa de a fi subiectivi, de aceea ei trebuie implicaţi permanent in acţiunile grădiniţei pentru a reuşi să depăşească barierele subiectivismului. Inainte de aceasta, educatoarea are obligaţia şi interesul de a cunoaşte din ce medii provin copiii, care sunt categoriile socio-profesionale din care provin părinţii, structura familiei şi problemele deosebite ale fiecareia, probleme care ar putea afecta intr-un fel sau altul evoluţia copilului in cadrul grupului şi nu numai. Implicarea părinţilor nu inseamnă numai sprijin material sau discuţii despre problemele copilului fiecăruia, ci, inseamna implicare in problemele intregii grupe de preşcolari. In acest scop, constituirea unor relaţii pozitive intre familie şi grădiniţă conduce la unificarea sistemului de valori şi cerinţe legate de copil.
Dimensiunea umană, egal acceptată, oferă celor doi factori implicaţi ocazia de a se asculta reciproc şi de a găsi căile de comunicare oportune unei relaţii profund umane. Rolul educatoarei este de a asculta cu răbdare şi inţelegere probleme care de multe ori depăşesc spaţiul grupei, dar, pe care părinţii, bunicii, simt nevoia de a le impărtăşi. De multe ori, educatoarea este pusă in situaţia de a da sfaturi in probleme care nu privesc neaparat copilul, dar, care au loc in spaţiul familial. Astfel de probleme necesită capacitatea de a discerne , de a oferi(când este cazul) sfaturi, incurajări sau de a evita implicarea atunci cand nu este oportună. Prin natura profesiei, educatoarea vine in contact cu numeroase probleme de familie pe care nu le poate rezolva, dar, in măsura in care se poate interveni cu delicateţe şi discreţie, acestea nu sunt de evitat. O astfel de relaţie, in care adultul cere sprijinul educatoarei se bazează pe convingerea acestuia ca ea, educatoarea, deţine acele calităţi deosebite de a se putea apleca nu numai asupra problemelor copiilor, ci, şi asupra altor probleme care ţin de relaţii interumane, de sănătate, de impliniri sau eşecuri. Mama care ii destăinuie educatoarei probleme de viaţă, bunicuţa care işi vaită neputinţele, fac acest lucru pentru că găsesc in grădiniţă un spaţiu cald şi primitor, apt de a le câştiga increderea şi de a le oferi speranţe de mai bine. O astfel de relaţie implică educatoarea nu numai profesional, ci şi sufleteşte.
Specific naturii umane, omul se implică motivat, iar părinţii se implică atunci când sunt convinşi că investiţia lor materială, fizică, spirituală, merită efortul depus. Colaborarea dintre educatoare şi părinţi presupune o comunicare eficientă şi efectivă, o unitate de cerinţe şi acţiuni, subordonate interesului copilului, sub forma discuţiilor, a schimburilor de opinii, reuniuni de informare, ateliere de lucru cu ocazia unor evenimente din viaţa grupei, serbari, excursii,vizite,aniversări. Părintele trebuie convins, nu prin vorbe, ci, prin acţiuni menite să-i câştige increderea că in grădiniţă se intamplă ceva deosebit cu copilul său. Sunt foarte rare cazurile in care părinţii oferă fără să ceară, fără să aştepte reciproca gestului lor. Educatoarea poate răspunde intr-un singur mod: prin a-şi depaşi mentalitatea care o limitează la fişa postului, prin care raportează acţiunile pe care le intreprinde la veniturile materiale realizate.
Activitatea cu părinţii ca parteneri, poate deveni un punct de plecare pentru a crea părinţilor incredere in forţa lor de a educa eficient, respect de sine, incredere in propriile competenţe parentale. Din acest parteneriat, şi copilul se alege cu un mare câştig, faptul că işi descoperă părinţii ca parte importantă a educaţiei lui.
In cazul in care obiectivele familiei nu corespund cu cele propuse de programul educativ, apar conflicte şi situaţii dificile pentru copil. Există cazuri in care, deşi benefică şi acceptată de către copil, influenţa mediului educativ nu este acceptată de către părinţi, este criticată, dezaprobată, minimalizată. Ideal este ca aceste dezaprobari şi, in general, toate discuţiile legate de grădiniţă, să fie purtate in absenţa copilului, pentru a nu-i demonta perspectivele legate de apartenenţa la grup, de relaţia sa cu educatoarea. Acest tip de relaţie, educatoare-părinţi, este generatoare de crize, care pot fi rezolvate cu discernământ in condiţiile deţinerii unor competenţe specifice:
-analiza in timp util a situaţiei create;
-formularea unor concluzii cu privire la situaţia creată;
-utilizarea unor strategii care au funcţionat şi alte cazuri, dar,
adaptate cazului in speţă;
-reflectare obiectivă asupra cazului;
-solicitarea sprijinului altor colegi sau a directorului, numai a-
tunci când situaţia este depăşită;
-recunoaşterea eventualelor greşeli;
-negocierea unor soluţii mulţumitoare pentru ambele părţi;
-acceptarea ca egal a partenerului de discuţie;
-abordarea unei atitudini pozitive, constructive, in rezolvarea si-
tuaţiei.
Sistemele opuse de reguli in familie şi in grădiniţă, discordanţele intre regulile celor două educatoare de la grupă, induc comportamente deviante. De obicei, copilul are de respectat un set de reguli acasă, unul in instituţia de invăţământ şi unul in cadrul grupului de prieteni. Adaptarea la fiecare dintre aceste seturi de reguli este relativ facilă, problematica fiind adaptarea concomitentă şi respectarea regulilor in funcţie de circumstanţe. Respectând caracteristicile vârstei, un aport major in asimilarea şi respectarea regulilor, ii revine educatoarei, care, trebuie să utilizeze mijloace specifice in acest scop: jocuri, lecturi, desene, vizionari de filme sau spectacole, dramatizari, concursuri. O parte dintre aceste modalităţi pot fi preluate şi de către familie, care le poate extinde şi in cadrul grupului de joacă al copilului. Deşi are un rol foarte important in educarea socială a copilului, familia este, in dese cazuri, răspunzatoare de aceste devieri. Familia se poate manifesta prin neglijare, dezinteres, indiferenţă, ostilitate faţă de propriul copil, prin lipsa comunicarii intre membrii familiei sau intre membrii familiei şi copil, prin inconsecvenţă in cerinţele faţă de copil, prin pedepse extreme, intr-o perioadă a vieţii, in care capacitatea de inţelegere şi autocontrolul nu sunt instalate definitiv. Familia poate influenţa negativ prin modele inadecvate de consumare a timpului petrecut de către copil in afara instituţiei şcolare. Tulburările psihice minore pentru inceput, neglijate, pot lua amploare, pot evolua iremediabil, generând crize, frecvente şi greu de controlat, atât din partea părinţilor, cât şi din partea educatoarei. Copiii anxioşi, deprimaţi, introvertiţi, copiii suferind de boli cronice, se izolează de grup, ca o forma de aparăre, ca o formă de retragere in sine. Ei se consideră neacceptaţi; dacă au probleme de comunicare nu sunt inţeleşi de către ceilalţi şi preferă să se joace singuri. Copiii tind chiar să se grupeze in funcţie de treasăturile pe care le au in comun; copiii cu probleme de comunicare işi formează grupuri in care se inţeleg foarte bine intre ei, au propriile jocuri, se bucură când se revăd, dar, in faţa intregii grupe, devin tăcuţi şi extraşi, din teama de a nu fi ridiculizaţi, ironizaţi. La polul opus, copiii agresivi, acţionează aproape similar, prin retragere in sine sau intr-un grup restrâns, acţionând violent la provocări sau atunci când simt nevoia de a fi luaţi in seamă.
Parteneriatul dintre gradinita si familiile copiilor, desfasurat in termeni amiabili si de respect reciproc, ofera un mediu propice influentarii pozitive a educatiei copilului. Relatia parteneriala, capabila sa le ofere ambelor parti implicate posibilitatea de a actiona, va avea efecte benefice asupra dezvoltarii copilului.