marți, 25 octombrie 2011

Utilizarea mediilor virtuale de învăţare în şcoala românească

Intr-o societate a carei evolutie, in special tehnologica, cunoaste o accelerare puternica, utilizarea calculatorului in procesul de invatamant devine din ce in ce mai mult o necesitate. Nu trebuie sa ignoram faptul ca lucram cu generatii de elevi care detin abilitati digitale construite implicit, prin practici zilnice, generalizate, aproape obisnuite. „Alfabetizarea” digitală începe de la cele mai fragede varste, difuz, chiar din familie.
Utilizarea instumentelor IT si a mediilor electronice promovate de TIC pot duce la o imbunatatire complexa a procesului de invatare. O bună utilizare a acestor instrumente poate eficientiza comunicarea profesor-elev, motivandu-i pe cei din urma pentru studiu. Profesorii au posibilitatea să-şi diversifice activitatea realizand acea diferentiere mult promovată de didacticieni. Utilizarea instrumentelor TIC in activitatea didactica poate deveni eficienta in masura in care personalul implicat este un bun utilizator si de asemenea este constient de modalitatea efectiva de folosire la disciplina predata.
Construirea si utilizarea unor platformelor educationale adecvate nu poate decat sa imbunatateasca procesul de invatare.
Tot mai multi profesori remarca un dezinteres al elevilor fata de activitatile traditionale care se desfasoara in timpul orelor de curs. Aceasta atitudine a elevilor se poate schimba daca se ofera elevilor prilejul de a invata cu ajutorul unui instrument cu care ei s-au obisnuit sau au crescut, si anume calculatorul. Este evident faptul ca nu orice activitate in fata calculatorului este insotita de o invatare eficienta, la fel cum exista multe activitati de invatare care nu necesita prezenta calculatorului. Totusi, probabil cea mai eficienta cale de a motiva elevii in procesul de invatare este transformarea mediului in care invata intr-un mediu familiar lor, prin utilizarea calculatorului. Astfel, invăţarea trebuie să treacă dincolo de sala de clasă și să înglobeze tehnologii complexe, iar mediile virtuale sa permita profesorilor sa-si largeasca granitele creativitatii in procesul de predare-invatare-evaluare pentru a stimula imaginatia elevilor si pentru a facilita transferul achizitiilor invatarii in viata de zi cu zi.
Utilizarea mediilor virtuale de invatare il situeaza pe elev in centrul formarii sale, il mentine mereu activ si conduce la: accentuarea studiului individual la elevi; dezvoltarea gandirii analitice, structurate si de profunzime a elevilor; dezvoltarea intiativei elevilor; situarea celui ce invata (primeste cunostinte) in controlarea procesului de invatare in vederea imbunatatirii formei de invatamant; formularea succesiva de intrebari de catre elev despre cunostintele pe care le poseda; construirea procesului de asimilare si intelegere a cunostintelor pornind de la cel care invata; dezvoltarea spiritului de gandire si de lucru in echipa a elevului.
Pentru a-si atinge scopul mediile de invatare virtuale nu trebuie sa se limiteze doar la transferul de cunostinte pe suport magnetic, prin intermediul Internet-ului. Acestea trebuie sa stimuleze motivatia si munca individuala a elevului, sa genereze probleme si sa stimuleze rezolvarea acestora in cadrul grupurilor de discutii etc.
Colaborarea virtuala trebuie sa fie, insa, completata cu intalniri fizice, procesul didactic ce are loc în mediul electronic trebuie completat de comunicarea face-to-face; e bine să ştim să comunicăm cu sau prin calculator, dar şi cu cei din preajma noastră. Contactul viu, direct, personal cu cei din jur nu poate fi înlocuit plenar niciodată cu nici o tehnică, oricât de performantă ar fi noua tehnologie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu